Prima pagină Contact Harta site

Solidaritatea pentru libertatea de constiinţă

Asociație
Rapoarte
Știri
Video
Acțiuni
Revista presei
Campania 'Salvați Parcul Carol'
Articole
Studii
Documente
Despre umanism și secularitate
Legislație
Filosofie
Organizații umaniste și seculare
Sprijina Solidaritatea
Arhiva
Contact



RAPORT
28 martie 2005

Construcția de lăcașuri de cult în România după 1989 și impactul său asupra libertății de conștiință și secularității statului

"Solidaritatea pentru libertatea de conștiință" pune la dispoziția jurnaliștilor, gratuit, un CD multimedia cu textul raportului însoțit de fotografii și de un scurt film. Pentru comenzi va rugăm să ne trimiteți adresa și un număr de telefon. Textul integral poate fi descarcăt în format word și pdf din fișierele alăturate. Concluziile acestui raport sunt prezentate în textul de mai jos. 

Contact: , 0727.583.594

 

Concluzii

 

Construcția de lăcașuri de cult în România postdecembristă se dovedește un fenomen de amploare, motivat în parte de restricțiile asupra vieții religioase impuse de regimul comunist până în 1989, în parte de expansiunea socială a anumitor culte, dintre care unele par să țintească la transformarea societății într-un fief confesional. În opinia noastră, singura care ridică în clipa de față, prin coordonatele campaniei sale de construcție de așezăminte de cult, probleme înaintea menținerii unui stat secular și garantării libertății de conștiință este Biserica Ortodoxă Română. Prin relațiile sale strânse cu statul, prin influența exercitată asupra autorităților centrale și locale, și prin penetrarea în exclusivitate a anumitor instituții publice BOR amenință libertatea de credință și anulează orice pretenție a autorităților la neutralitate inter-confesională.

Conform estimărilor noastre, Biserica Ortodoxă a ridicat între 1990 și finele lui 2004 aproximativ 2.000 de lăcașuri de cult, alte circa 1.000 fiind în curs de construire.[1] Aceasta plasează media anuală la în jur de 200 de biserici. Conform datelor statistice pe care le avem la dispoziție, numărul de așezăminte ortodoxe inițiate în ultimii ani atinge anual o cifră de aproximativ 150. Doar în cazul Bisericii Penticostale se mai poate vorbi despre o activitate atât de intensă de înființare de noi lăcașuri de cult – într-un interval de nici zece ani (1995-2003) au apărut aproximativ 1.000 de noi biserici, procentul de creștere fiind de circa 75% și corespunzând unei creșteri a membrilor acestui cult cu aproximativ 50%.

Ascendența Bisericii Ortodoxe nu se reduce însă la simpla superioritate numerică a lăcașurilor de cult, ci la vizibilitatea și prezența socială a acestora. În timp ce din multele lăcașuri neoprotestante apărute după 1989 doar o parte au fost ridicate, restul fiind amenajate în construcții sau case preexistente cumpărate ori închiriate, cele 3.000 de biserici ortodoxe au fost practic toate construite din temelii. Spre deosebire de casele de rugăciune neoprotestante, a căror identitate religioasă trece adesea neobservată, lăcașurile ortodoxe urmăresc în mod sistematic să invadeze spațiile înconjurătoare, țintind la statutul de nucleu al vieții comunităților în sânul cărora au fost plantate.

Impactul bisericilor ortodoxe asupra vieții din cartierele marilor centre urbane, unul dintre amplasamentele predilecte ale acestor edificii, se arată deopotrivă destructiv și acaparator. Frecvent, lăcașurile ortodoxe au acoperit puținele spații libere prin care arhitectura îngrămădită a orașelor postcomuniste era lăsată să respire, dizlocând părculețe sau locuri de joacă. Construite uneori la distanțe de 10 sau 20 de metri de blocurile din jur, bisericile incomodează funcțional ambientul, afirmându-și în schimb prezența constantă în viața cetățeanului. Utilizarea instalațiilor de sonorizare exterioare, fenomen care, fără să fie cu totul limitat la așezămintele ortodoxe rămâne specific acestora, s-a dovedit un mijloc de diseminare a mesajului creștin-ortodox către cei care nu sunt dispuși să îl primească în interiorul bisericii. Difuzoarele amplasate în exterior, care propovăduiesc la un nivel sonor supărător, fără a se limita la ocazii speciale în care așezămintele religioase se arată neîncăpătoare, au devenit un veritabil instrument de propagandă confesională.

Prezența intruzivă a Bisericii Ortodoxe în viața cotidiană a românilor prin amplasarea lăcașurilor în zone contigue spațiilor comunitare și private este dublată de omniprezența acesteia în instituțiile de stat. Protocoalele încheiate de ierarhia BOR cu organisme ale autorității centrale acordă celei dintâi monopolul virtual al asistenței religioase în instituții precum sistemul penitenciar, abandonând orice pretenție la neutralitate și garantarea libertății de conștiință. În Armată, instituție care a sprijinit adesea din bani publici Biserica Ortodoxă în campania sa de construcție, aproape 80 de unități militare beneficiază de lăcașuri de cult, practic toate aparținând cultului majoritar. Nici în spitale situația nu e foarte diferită. Numărul de așezăminte ortodoxe afiliate instituțiilor medicale depășește 110 conform cifrelor oficiale (fiind, probabil, chiar mai ridicat), în condițiile în care mai multe practici ale clericilor din sistemul de sănătate sunt profund incompatibile cu principalele norme de conduită în astfel de spații.

Invadarea instituțiilor publice de Biserica Ortodoxă se vede foarte pregnant și în unitățile sistemului de învățământ de stat, fiind sprijinită de confuzia creată de prezența studiului religiei în programa școlară. Campania de ridicare de biserici în școli și licee a rezultat, conform estimărilor, în aproximativ 50 de capele ortodoxe, laolaltă cu un număr necunoscut de „cabinete de religie” care au aspectul unor veritabile capele și unde se desfășoară și alte ore. La acestea se adaugă și bisericile ori paraclisele ridicate în mai multe campusuri academice din principalele centre universitare ale țării. Acolo unde BOR nu poate intra direct în instituția de învățământ, ea construiește în imediata apropiere a acesteia din urmă. Am întâlnit numeroase biserici înălțate la distanțe de câțiva zeci de metri de școlile și liceele marilor centre urbane ale României.

În sistemul de învățământ, la fel ca și în cel penitenciar sau militar, Biserica Ortodoxă Română nu are numai o prezență pregnantă, ci și una cvasi-exclusivă. Aceasta se bazează, în opinia noastră, și pe proasta lectură a unor prevederi constituționale ce facilitează accesul cultelor în spitale, aziluri, unități militare, sau închisori. În realitate, prevederile respective vizează drepturile cetățeanului reținut în aceste instituții și nu interesele de cult, care ar trebui în contextul respectiv strict subordonate celor dintâi.

O campanie susținută de ridicare a lăcașurilor de cult nu avea cum să nu genereze probleme financiare pentru confesiunea care o întreprinde. Cele între 150 și 200 de lăcașuri de cult ortodoxe inițiate în fiecare an nu au putut fi ridicate doar din fondurile private ale BOR, după cum nu au putut fi susținute exclusiv din banii enoriașilor. Această stare de fapt a dus la o presiune constantă a clericilor ortodocși asupra autorităților locale și centrale, care au finanțat interesele confesionale cu banii cetățenilor. Finanțele publice s-au scurs spre cultul majoritar din alocațiile Secretariatului de Stat pentru Culte, care a cheltuit sume anuale de mai multe milioane de dolari pentru construcția și repararea de biserici,[2] suplimentate de peste 250 de hotărâri guvernamentale date de-a lungul deceniului și jumătate de istorie postrevoluționară. Cele din urmă au acordat, în majoritatea covârșitoare a cazurilor Bisericii majoritare, bani sau imobile, mergând de la terenuri la complexe industriale și hoteliere aparținând fostului partid comunist. Sume consistente au venit și de la ministere sau băncile de stat, ori de la companii ca Petrom.

La nivel local, consiliile și primăriile au contribuit cum au putut la construcția de biserici: cu bani, atunci când aceștia au existat, cu materiale de construcții și vechi imobile construite, atunci când nu au fost disponibile lichidități. Cea mai substanțială sursă de finanțare a constituit-o însă acordarea de terenuri publice în folosință gratuită pentru construirea de așezăminte religioase, practică cu statut juridic controversat al cărei beneficiar consecvent a fost BOR. Doar în Capitală cultul din urmă a primit aproximativ 80.000 de metri pătrați de teren în proprietatea municipalității (130.000 mp dacă socotim și terenul acordat pentru Catedrala Mântuirii Neamului). Chiar și acolo unde autoritățile au mers pe calea firească a concesionării de terenuri în loc de acordarea în folosință gratuită, sumele au fost în genere derizorii.

În ciuda asistenței de la stat, multe biserici ortodoxe s-au ridicat cu greu, pe perioade de timp îndelungate. Giganticele catedrale plănuite mai ales în orașele reședință de județ (Suceava, Buzău, Baia Mare, Oradea, Arad dar și Vatra Dornei) oferă o imagine doar parțială a dificultăților întâmpinate de așezămintele ortodoxe, cu durate de construcție de peste un deceniu și date de finalizare rămase uneori încă necunoscute. La nivelul bisericilor obișnuite, angajarea în proiecte de ctitorire fără un calcul economic elementar a dus la șantiere care stau căscate în mijlocul cartierelor timp de ani și ani de zile, urâțind și mai tare peisajul urban și incomodând viața riveranilor. În multe cazuri, bisericile nu se mai ostenesc să afișeze panourile obligatorii care indică, printre altele, data de finalizare a edificiilor.

Este astfel doar pe jumătate paradoxal că, în timp ce BOR înființează noi și noi parohii și purcede la construcția de noi și noi lăcașuri, bisericile ortodoxe vechi – uneori monumente de patrimoniu clasificate ca atare, alteori „doar” clădiri de importanță culturală local㠖 sunt lăsate în paragină. Situația pare dramatică mai ales în nordul Moldovei, zonă cunoscută pentru ctitoriile sale vechi, cel puțin dacă ar fi să judecăm după frecvența cu care presa regională reclamă starea precară a monumentelor religioase. Astfel se produc distrugeri uneori ireparabile, fiindcă în timp ce se arată absorbită de campania de construcție Biserica Ortodoxă plasează asupra statului întreaga responsabilitate pentru conservarea patrimoniului.

Dezinteresul BOR față de moștenirea culturală, chiar și atunci când aceasta îi aparține, e cu atât mai vizibil în situația în care monumentele nu fac parte din propriul patrimoniu. În cazuri celebre, precum Parcul Carol din Capitală (un monument istoric de importanță națională care adăpostește un mausoleu monument arhitectonic) sau Monumentul Independenței din Oradea, BOR nu s-a împiedicat în proiectele sale de obiective de importanță culturală sau socială recunoscută. Atunci când ctitoriile au presupus operațiuni de demolare, principalul cult din România a distrus vechi edificii pentru a folosi amplasamentul în vederea ridicării propriilor construcții. Uneori, această strategie a fost instrumentată în vederea consolidării dominației confesionale, ca în cazul mai multor biserici greco-catolice revendicate, care au fost distruse sau relocate pentru a fi înlocuite de așezăminte ortodoxe. Biserica majoritară nu a arătat mai mult interes față de parcurile intraurbane protejate în virtutea calității lor de obiective ecologice, a ocupat terenurile grădinițelor și școlilor, după cum nu s-a sfiit să ridice lăcașuri de cult sau cruci gigantice în rezervații naturale montane.

În concluzie, credem că nu doar (și nu în primul rând) cifrele oferă o imagine adecvată a coordonatelor reale ale campaniei BOR de ridicare de lăcașuri de cult. Nu faptul că Biserica majoritară a ridicat 3.000 de așezăminte religioase pe întreg teritoriul României după 1989 redă dimensiunea impactului acestora asupra secularității statului și libertății de conștiință, ci locurile în care bisericile au fost amplasate, modul în care acestea domină viața cotidiană a persoanelor și se insinuează în viața publică a țării.

O atenție specială trebuie acordată instituțiilor de stat pentru că, dincolo de dominația exclusivă în materie de lăcașuri de cult și prezență numerică a clerului ortodox, simplul fapt de a atașa unor spații publice de acest tip așezăminte religioase ridică serioase probleme de principiu. În fine, campania de construcție a BOR generează o suită de efecte nefaste, de la probleme locale precum poluarea fonică și șantierele care nu se mai termină, la presiuni asupra autorităților în vederea obținerii de fonduri și facilități pentru proiectele inițiate, în schimbul sprijinului politic și manipulării în scopuri electorale. Așa cum ultimele alegeri au arătat cu limpezime, Biserica Ortodoxă Română a devenit unul dintre actorii politici de culise de primă mărime ai națiunii. În aceste condiții, pericolul pe care Biserica majoritară îl reprezintă pentru caracterul secular al statului și libertatea de conștiință a persoanei a atins un nivel fără precedent după 1989.


[1] Cifra citată de presă pentru județul Arhiepiscopia Iașilor, aparent cea mai activă din țară, este de 220 biserici în construcție pentru anul 2004. Vezi „În Arhiepiscopia Iașilor se află în construcție 220 de biserici”, România liberă, 19.02.2005.  

[2] Din aceste sume, BOR a primit în jur de 90%.



DOCUMENTE:
Descarca documentul Raport_solidaritatea_ro.doc... Dimensiune fisier: 659,50 KB
Descarca documentul Raport_Lacasuri_RO.pdf... Dimensiune fisier: 572,27 KB

<< Înapoi