Prima pagină Contact Harta site

Solidaritatea pentru libertatea de constiinţă

Asociație
Rapoarte
Știri
Video
Acțiuni
Revista presei
Campania 'Salvați Parcul Carol'
Articole
Studii
Documente
Despre umanism și secularitate
Legislație
Filosofie
Organizații umaniste și seculare
Sprijina Solidaritatea
Arhiva
Contact



De ce mă consider liber cugetător
29 ianuarie 2007

Scrisoare deschisă domnului Andrei Pleșu

De ce mă consider liber cugetător

 

Scrisoare deschisă domnului Andrei Pleșu

 

Începând cu campania civică, derulată cu succes, pentru salvarea Parcului Carol unde autoritățile doreau să impună, în disprețul legii, Catedrala Mântuirii Neamului, acțiunile asociației noastre privesc tema, mai largă, a statului secular și respectarea drepturilor tuturor cetățenilor, indiferent de opțiunile lor religioase sau filosofice. Acesta este și motivul pentru care suntem susținuți de ortodocși, atei, catolici, protestanți, agnostici sau neoprotestanți. Contează argumentele principiale și legale pe care le afirmăm și mai puțin convingerile și credințele noastre personale. Totuși obiecțiile ridicate de dumneavoastră în articolul Libera cugetare (Dilema veche, nr. 148 - http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=148&cmd=articol&id=4399 ) față de faptul că, într-o emisiune televizată, m-am declarat liber cugetător, cred că trebuie să primească un răspuns. Nu atât pentru a apăra persoana mea, cât ideea de a te declara astfel, într-o țară în care simplul fapt de a nu fi ortodox poate atrage antipatii și oprobriu public.

            Liber cugetătorul are o atitudine sceptică față de pretențiile de întâlnire sau  familiaritate cu supranaturalul. Înclinației mistice îi opune o examinare critică a problemelor metafizice. Nu este neapărat un sceptic absolut, însă afirmă, cel mult, modestele adevăruri provizorii pe care știința și cunoașterea în general ni le prezintă fără pretenția de răspuns final. Preferă să își pună întrebări și să dea preocupat roată Adevărului, cu lupa și echerul, dacă se poate, pentru a se dumiri cum de ființează pe lume o așa minunăție. Chiar dacă ar stârni râsul sau furia unora, omul nostru alege să facă acest efort decât să se numere printre primii amăgiți ai unui Adevăr sclipicios, proclamat cu pioșenie calculată și care promite mântuirea, viața veșnică și răspunsul definitiv la orice întrebare, eventual contra unei taxe modice cerută la intrare.

Sunt însă momente de cumpănă ale vieții, când sensurile pe care le căutăm pentru a ne ghida existența, ruginesc sau dispar și când sinuciderea poate părea ultimul abis ispititor. Mărturisesc că, în momentele mele de disperare și prăbușire interioară, nu am găsit leac în mai nimic. Până și muzica sau filosofii nu au fost, uneori, decât perfuzii inutile. Dar suferința și situațiile-limită sunt convertibile în înțelegerea mai profundă a dificultății de a ne păstra echilibrul și luciditatea de-a lungul unei vieți în care suntem loviți de forme diferite și, adesea, surprinzătoare de rău. Pentru un liber cugetător religia nu este autentica și nici singura cale de supraviețuire, rezistență și tămăduire. El își suportă și oblojește arsura fără apelul la rugăciune. Pentru mulți alții religia este izvorul salvării în momentele critice. Ambele convalescențe se cade să fie însă respectate.  

Domnule Pleșu, dacă are sens noțiunea de agnostic, atunci aceea de liber cugetător este mult mai cuprinzătoare decât cea de ateu. Agnosticul este acel sceptic față de supranatural care, cu precauția celui conștient de limitele cunoașterii noastre, se abține să nege existența divinului, lăsând o portiță deschisă acestei eventualități. În timp ce ateul face pasul, imprudent pentru agnostic, de a susține că Dumnezeu și supranaturalul nu au realitate obiectivă. Îi respect pe Augustin, Anselm, Toma d’Aquino sau Pascal, dar așa cum prețuiești o persoană al cărui punct de vedere ții să îl consulți, nu neapărat să ți-l însușești. Ei nu m-au convins că există vreun Zeu. Iar Kant arată suficient de convingător că argumentele raționale pentru existența lui Dumnezeu ale lui Toma sunt eronate. Mai mult, conceptul însuși de dumnezeu este problematic. Filosoful Rudolf Carnap critică folosirea în metafizică a unor termeni care sunt, în opinia lui, lipsiți de semnificație logică, printre care și conceptul de dumnezeu. Obiecția venită dinspre analiza logică a limbajului, nu e nici agnosticism, nici ateism, ci altceva…

Atitudinea agnostică e justă, dar puțin prea cuminte pentru mine. Uneori, în viață, prudența excesivă blochează. Mi se pare comod să decretezi că tema e insolvabilă și să te retragi suveran în fotoliul călduț al înțelepciunii care nu se pronunță. Mă simt agnostic, însă până la un punct. Eu consider religia, paranormalul, astrologia produse fascinante ale imaginarului uman, fără ancore în solul realității obiective. Dar asta nu mă transformă automat într-un ateu, deși nu cred că e rău să te declari astfel. Mi se pare însă puțin prea limitată aria de cuprindere a noțiunii de ateu. Găsesc mai interesantă păstrarea unei marje de speculație, deschidere și joc al minții pe tema asta. Mi-a plăcut, spre exemplu, ideea unei povestiri citite cândva: În viitor, oamenii construiesc un calculator gigantic. Lucrează decenii la el și rezultă un computer mare cât luna, căruia i se pune întrebarea: “Există Dumnezeu?” Computerul se gândește și se gândește și se gândește după care răspunde: “Da… acum există!”

Așadar, termenul de liberă cugetare mi se pare mai acoperitor. Sfera liberei cugetări include ateismul dar și agnosticismul, deismul, chiar credința, în formele ei liberale și nedogmatice. 

Tema emisiunii tv la care m-ați văzut era prezența simbolurilor religioase în școlile publice, dar și Legea Cultelor recent adoptată de Parlament și promulgată de Președintele Băsescu, al cărei art. 13 (2) reintroduce cenzura în România. Libertatea de conștiință și libertatea de exprimare sunt drepturi fundamentale pentru care cred că merită militat. Numeroasele încălcări ale acestora și violența reacțiilor împotriva noastră contrazic afirmația că problema pe care o semnalăm ar fi neglijabilă. Rosturile educației vizează cultivarea acelor calități prin care tinerii să fie în măsură să aleagă liber în privința valorilor și a drumului în viață. A-i uniformiza înseamnă a le răpi acest drept, înseamnă a-i mutila cultural. Nu este nimic rău, cu excepția formelor extremiste de manifestare, în a fi religios sau nereligios, atâta timp cât alegerea îți aparține. Frauda apare atunci când statul decide că, în școlile publice, finanțate din banii unor contribuabili cu opțiuni diferite, valorile ortodoxe sunt cele corecte, bune, românești, iar ceilalți trebuie să accepte sau... să facă bine să tacă sau…, de ce nu?, să plece, doar nimeni nu-i oprește… Icoana ortodoxă nu are nimic rău în sine, dar când înlocuiește portretul tovarășului Ceaușescu pe peretele clasei, împrumută ceva din privirea autoritară a Fratelui cel Mare.

Domnule Andrei Pleșu, sunteți o voce publică recunoscută și unul dintre intelectualii legați de legenda Școlii de la Păltiniș. V-am iubit pentru articolele dilematice, pentru Minima Moralia, dar și datorită Jurnalului de la Păltiniș, a Epistolarului sau a altor cărți, alături de Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru, Andrei Cornea sau Vasile Dem Zamfirescu, cu toții profesori de excepție la facultatea pe care am urmat-o și toți protagoniști ai acestei legende culturale. Aproape orice poziție exprimați pe temele de interes, este comentată în presă, cafenele, medii universitare și forumuri pe internet. În ampla dezbatere declanșată privind statul secular ați face un imens bine democratizării României dacă ați spune o vorbă bună pentru efortul depus în apărarea neutralității confesionale a instituțiilor publice. 

 

Remus Cernea

Director executiv

Solidaritatea pentru libertatea de conștiință

www.humanism.ro

0727.583.594


<< Înapoi