Prima pagină Contact Harta site

Solidaritatea pentru libertatea de constiinţă

Asociație
Rapoarte
Știri
Video
Acțiuni
Revista presei
Campania 'Salvați Parcul Carol'
Articole
Studii
Documente
Despre umanism și secularitate
Legislație
Filosofie
Organizații umaniste și seculare
Sprijina Solidaritatea
Arhiva
Contact



Către participanții la Reuniunea Ecumenică de la Sibiu
4 septembrie 2007

Autoritățile din România încalcă grav dreptul la libertatea de conștiință, gândire și religie

Către

Înalții Ierarhi și Înalții Reprezentanți ai bisericilor participante

la Reuniunea Ecumenică Europeană,

Excelența Sa, Dl. Jose Manuel Durao Barosso, Președintele Comisiei Europene,

Excelența Sa, Dl. Traian Băsescu, Președintele României

 

           Asociația “Solidaritatea pentru libertatea de conștiinț㔠care militează pentru separarea statului de biserică și pentru apărarea libertății de conștiință, gândire și religie, salută organizarea, la Sibiu, a celei de-a treia Reuniuni Ecumenice Europene. Considerăm că dialogul interconfesional și cel dintre biserici și societatea laică reprezintă calea de urmat pentru realizarea unui climat de toleranță și implementarea unor măsuri și reglementări nediscriminatorii care să facă posibilă conviețuirea comunităților și indivizilor cu credințe și convingeri diferite.

            În acest context, Asociația “Solidaritatea pentru libertatea de conștiinț㔠atrage atenția asupra încălcărilor grave, ample și sistematice ale libertății de conștiință, gândire și religie de către autoritățile de stat din România sau cu largul concurs al acestora.

            Aceste grave încălcări ale drepturilor fundamentale afectează deopotrivă atât membrii unor comunități religioase cât și persoane care nu împărtășesc convingeri religioase ale căror drepturi sunt în egală măsură garantate de Constituție și de Convenția europeană a drepturilor omului.

            Instituțiile statului dovedesc adesea un tratament discriminatoriu față de alte culte decât cel ortodox, lucru sancționat în câteva rânduri chiar de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Această instituție autonomă a statului român a considerat drept o discriminare prezența icoanelor ortodoxe în școlile publice din România. Un alt caz reprezentativ și sancționat de CNCD este alocarea de către municipalitatea Buzău a întregului fond anual de cca 300.000 USD destinat culturii, religiei, sportului și tineretului exclusiv către Biserica Ortodoxă pentru construcția de biserici.

            Scurgerile masive și ilegale de fonduri și proprietăți publice către Biserica Ortodoxă menite să asigure dominanța acesteia față de alte culte sunt însă rareori aduse în atenția opiniei publice și sancționate de autoritățile statului. Dimpotrivă, de cele mai multe ori acestea sunt cele care comit ilegalități pentru a satisface cererile BOR.

În absența unor reglementări clare și a unor informări corecte a elevilor, în unitățile școlare publice din România se înregistrează cazuri de elevi obligați să asiste la ore de religie, ortodoxă, predată în mod confesional. În peste 90% din școlile publice elevii care aparțin altor confesiuni sau care nu împărtășesc o credință religioasă sunt obligați să asiste la slujbe ortodoxe la festivitățile de deschidere a anului școlar. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, deși a fost înștiințat asupra acestui lucru în ultimii ani, refuză să intervină.

            Manualele, programa și nu puțini profesori de religie ortodoxă promovează o viziune intolerantă față de alte culte și credințe. Sunt incriminate culte neoprotestante sau credințe necreștine și nu puțini profesori de religie ortodoxă le spun elevilor lucruri de genul “evreii sunt spurcați pentru că l-au omorât pe Isus”. Alteori Diavolul este desenat de profesori pe tablă speriind copiii claselor primare. În școlile publice, elevilor de clasa I le sunt prezentate în unele manuale ortodoxe “povestiri moralizatoare” în care divinitatea este prezentată ca fiind agresivă și pedepsind fizic copiii “neascultători”. Sunt prezentate în manuale inclusiv poze în care copiii “pedepsiți de Dumnezeu” zac în stare de inconștiență după intervenția violentă a divinității.

Noua lege privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor a stârnit ample dezbateri și emoție întrucât prevederile ei sunt restrictive, contradictorii și afectează libertatea de exprimare în aceeași măsură indispensabilă manifestărilor religioase. Cele două Camere ale Parlamentului nu au acordat atenția cuvenită acestei legi importante, cu peste 50 de articole. Senatul a adoptat-o tacit, fără dezbateri în plen, iar Camera Deputaților a adoptat-o în unanimitate în mai puțin de o oră de dezbateri extrem de superficiale. Organizațiile neguvernamentale românești și internaționale care luptă pentru apărarea drepturilor omului propuseseră cca 60 de amendamente la proiectul de lege și ceruseră chiar retragerea lui în forma neamendată.

             Bisericile și bunurile Bisericii Greco-Catolice din România preluate cu concursul regimului comunist de către Biserica Ortodoxă Română nu au fost retrocedate nici până acum.

            Este refuzată, în diferite localități, înmormântarea în cimitirul public a persoanelor care aparțin altor comunități religioase decât cea ortodoxă.

            Asistența religioasă în penitenciare, pentru toți deținuții, se desfășoară sub stricta supraveghere a unui preot ortodox.

            Numeroase alte exemple de acest fel arată gravele încălcări ale libertății de conștiință, gândire și religie și fac necesar, o dată în plus, dialogul și asumarea de către toți actorii implicați a valorilor de toleranță și de respectare a drepturilor fundamentale ale ființei umane. Așteptăm ca dezbaterile acestei reuniuni să aducă aportul substanțial la realizarea acestui deziderat.

 

           

Contact:

Emil Moise – 0747.034.431

Remus Cernea – 0727.583.594

www.humanism.ro

 


<< Înapoi